Globuri de decor ilustrate

globuri ilustrate Liudmila

Am pregatit, dupa o lunga pauza :), un tutorial foarte simplu si accesibil pentru iubitorii de iarna si pentru cei care pastreaza traditiile de Craciun si decoreza casa. Cu toate ca este important sa avem o casa primitoare si frumos amenajata tot timpul anului, se pare ca s-a ales tocmai acest anotimp, in special luna decembrie, sa ne impodobim caminul pentru oaspeti si pentru faimosul Mos Craciun, parca pentru a compensa cu vremea rece si atmosfera intunecata de afara.

Preferatele mele sunt luminitele albe, cu care decorez usile, mobila si ferestrele. Anul trecut am realizat cu ajutorul lor un aranjament simplu si de efect pentru masa de Craciun, dintr-un borcan si un set de luminite albe. Anul acesta va propun o idee de decoratiuni sau de cadou pentru cei dragi, si anume, globuri personalizate cu illustratii create de voi sau cu urari de Craciun.

Si de data acesta m-a inspirat un tutorial de pe Pinterest, amicul meu cel drag si „scump” (la propriu si la figurat) si targul de anul trecut de la Nod Maker Space, la care am participat anul trecut.

Ce poate fi mai placut decat sa iti faci singur decoratiunile pentru brad? Exista foarte multe idei interesante pe care le putem pune in practica atunci cand vine vorba de sarbatorile de iarna, de la ghirlande si coronite de brad, brazi din hartie sau carti, borcane pictate luminate, pana la fructe uscate pentru decorarea pomului.

In acest tutorial va propun sa facem impreuna cateva illustratii cu care sa decoram globurile transparente de Craciun. Iar pentru acel efect de iarna vom adauga si sare sau zapada artificiala in interiorul globurilor. 🙂

Sa incepem!

Ingrediente

globuri transparente
folii transparente (de videoproiector)
foarfeca
marker Sharpie sau Posca
sare sau zapada artificiala

Tips and tricks

Recomand sa folositi hartie transparenta de videoproiector deoarece este mai groasa decat cea de calc si isi pastreaza forma in interiorul globului. Dimensiunea desenului depinde si de dimensiunea globului, eu am folosit globuri de 7×9 cm, deci am taiat hartia de videoproiector in forma de glob, cu dimensiunile de 7×9 cm, si am rulat-o ca sa incapa in glob.

Cu toate ca eu am folosit sare, am observat ca nu se mai pot atarna in brad globurile pentru ca devin foarte grele, de aceea recomand sa folositi zapada artificiala daca aveti de gand sa impodobiti bradul cu ele. Daca vreti doar sa decorati masa sau sa umpleti un bol cu globuri personalizate atunci puteti folosi sarea.

Succes!

trei globuri de craciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *